[...] oraş medieval http://adragosphoto.info/sighisoara-oras-medieval/ Sighişoara este un oraş aflat în judeţul Mureş, situându-se foarte aproape de intersecţia [...]
Sighişoara, oraş medieval
Sighişoara este un oraş aflat în judeţul Mureş, situându-se foarte aproape de intersecţia celor 4 mari judeţe, Harghita, Mureş, Sibiu şi Braşov. Oraşul nu este deloc mare, trăind în acesta aproximativ 32 de mii de locuitori. Acesta însă îşi dublează populaţia pe durata festivalului medieval datorită turiştilor ce vin în număr mare în fiecare zi în Sighişoara.
În locul unde se află astăzi Sighişoara în trecut se găsea cetatea dacică Sandava, existând dovezi că aceasta datează încă din anul 100 după Hristos.
Oraşul Sighişoara a fost întemeiat de colonişti germani care au fost aduşi de către regele Ungariei din acea perioadă (secolul al 13-lea) .
În decursul anilor oraşul medieval a fost lovit de foarte multe valuri de popoare migratoare, precum marea năvălire tătară şi mişcarea habsburgică, cetatea suferind foarte mult în urma acestora. Iniţial cetatea era alcătuită din 14 turnuri şi 4 bastioane, momentan existând doar 9 turnuri şi 3 basioane.
Breslele meşteşugarilor din Sighişoara aveau fiecare câte un turn în care îşi puteau desfăşura meseria cu mai multă uşurinţă. Din păcate în anul 1884 breslele au fost desfiinţate din cauza faptului că îşi pierduseră semnificaţia.
Principalul obiectiv turistic al oraşului Sighişoara este cetatea medievală aflată pe un deal din centrul oraşului, însă sunt multe alte obiective cu o semnificaţie extrem de importantă.
În cadrul oraşului se mai pot vizita Biserica Ortodoxă, Biserica din deal (datează din anul 1300), Vechiul Cimitir Evanghelic, Turnul cu ceas şi multe alte obiective ce pot fi descoperite cu uşurinţă la o primă vedere a oraşului.
În ultimul sfârşit de săptămână a lunii iulie, în fiecare an, oraşul Sighişoara găzduieşte Festivalul Medieval, festival ce atrage foarte mulţi turişti din întreaga lume.
Te-ar mai putea interesa şi:
21 comentarii la “Sighişoara, oraş medieval”
Trackback-uri
-
A.Dragos Photo - Galeria foto pesonala - Page 14 - Craiova Forum Iunie 27, 2010 at 00:07
-
Tweets that mention Sighişoara, oraş medieval | A.Dragos Photography -- Topsy.com Iunie 27, 2010 at 10:16
[...] This post was mentioned on Twitter by Adrian Mladin, Alexandra Mărăşescu. Alexandra Mărăşescu said: nicee RT @AsafteiDragos "Sighişoara, oraş medieval" – un fotoreportaj despre un centru istoric superb http://bit.ly/9Utlel [...]
-
Ghid de fotografie: Fotografiile din călătorii | A.Dragos Photography Iulie 14, 2010 at 00:01
[...] (Sighişoara, oraş medieval) [...]
Adaugă comentariu
- foloseşte un nume de utilizator adecvat
- încearcă să laşi comentarii la subiect
- în cazul fotografiilor de la şedinţele foto te rog nu critica modelul, critică fotografile
- menţine un limbaj decent
A.Dragos – FanPage
Nou pe Kovideo
Ghiduri recente
- Ghid de fotografie: Peisajele
Peisajele reprezintă în multe cazuri punctul de pornire al fiecărui fotograf, putând fi încadrate într-o serie de etape ce ajută la definirea stilului acestuia. Deşi peisajele par foarte uşor de realizat nu este aşa. Obţinerea unui peisaj reuşit ţine de foarte multe lucruri precum compoziţie, lumină, încadrare, etc. De cele mai multe ori tablourile cu [...]
- Ghid de fotografie: Întrebări frecvente
- Ghid de fotografie: Istoria fotografiei
- Ghid de fotografie: Utilizarea aparatelor compacte
- Ghid de fotografie: Fotografiile din călătorii
Articole recente
- (P) ReumplereCartuse.net – Calitate înainte de toate
- Un ciclu al naturii
- Magia unor picături
- (P) Cali.ro – Produse Calivita
- Ipostaze ale fericirii (şedinţă foto pin-up)
Top săptămânal al comentatoriilor
Arhivă
- Septembrie 2010 (16)
- August 2010 (38)
- Iulie 2010 (38)
- Iunie 2010 (39)
- Mai 2010 (35)
- Aprilie 2010 (36)
- Martie 2010 (34)
- Februarie 2010 (29)
- Ianuarie 2010 (27)
- Decembrie 2009 (16)
- Noiembrie 2009 (16)
- Octombrie 2009 (20)
- Septembrie 2009 (31)
- August 2009 (33)
- Iulie 2009 (26)
- Iunie 2009 (10)
- Aprilie 2009 (1)
- Ianuarie 2009 (5)
Citesc
- Arhi
- BadPisi
- Cabral
- Chinezu
- Criserb
- Demostene
- George Jipa
- GrimCris
- Piticu
- Si blondele gandesc
- Stefan Murgeanu
- Zoso
Fotografie
- 3Alex
- Adrian Holerga
- Adrian Mladin
- Alex Carbune
- Alex Dima Photo
- Bogdan Danescu's Blog
- Eugen Viorel
- Florentina Rafailă
- Grafiko blog
- Groza Bogdan
- Iustinian Popa
- Photo Galaxy
- Sasha Photography
- Szasz Radu
- Vlad Negrean
- Vudu PhotoBlog
Blogroll
- Desene animate
- Ionut Iancu
- Miniclip
- Moldovan Florin
- My life in few words
- Nelutu Design
- Roxy's blog
- TeddyBear
- Vedete, stiri mondene, zvonuri celebritati




















Excelente fotografiile! Bravo!
Răspunde-i
Multumesc Mihai !
Trimite un mail la Askimet ca te-a bagat in spam si acum si cand ai mai comentat incaodata pe blogul meu, nu stiu de ce.
Răspunde-i
mici comentarii: populaţia se dublează doar de festibval. în rest, vin turişti, dar nu atât de mulţi.
la Biserica din Deal construcţia a început în 1345 (mai multe aici). chiar, ce surse ai folosit pentru articol?
faine pozele.
Răspunde-i
Geniale fotografiile ! Am sa vizitez cu siguranta Sighisoara, cel putin acum imi doresc si mai mult
.
Răspunde-i
@mSc: Merita vizitat orasul ! Este chiar foarte fain si afli informatii destul de interesante daca stai sa asculti fiecare “istorisire” a ghizilor ce ii poti gasi in cetate !

@explorish: Am preluat informatiile de pe Wikipedia insa le-am scris intr-un mod propriu, deci nu e copy/paste. Multumesc pentru corectare, modific acum !
Răspunde-i
ai un talent sa pui blur la unele imagini pana la epuizare ( ala nu cred ca ii Sharf)
oricum imaginile is faine … 
Răspunde-i
Unde te referi ca am blurat? N-am pus blur pe nicio fotografie.
Răspunde-i
Mi-au placut mult pozele de la mine de-acasa
Răspunde-i
Foarte frumos scris si foarte faine fotografiile! Eu ador Sighisoara, e unul din orasele mele preferate
Abia astept festivalul medieval! 
Răspunde-i
Vei fi acolo la Festivalul Medieval ? Poate voi veni si eu.
Răspunde-i
atunci scuzele mele … atunci misto focus
… nu vroiam sa zic nimic de rau doar asa mi s-a parut la machetele alea.
Mergi la Medieval Festival ? daca da poate o sa ne intalnim pe acolo
Răspunde-i
Alea sunt machete si asa e focalizat.
Eu voi merge la festivalul medieval sper.
Răspunde-i
Frumos oras, vreau sa ajuns si eu acolo vara aceasta pentru o scurta sedinta foto. Are un stil arhitectural deosebit, e imposibil sa nu gasesti ceva frumos de fotografiat pe acolo (parerea mea)
Răspunde-i
E foarte foarte fain orasul mai ales pentru un “sejur” si o evadare din jurul clasicelor blocuri cu 10 etaje …
Răspunde-i
Să nu exagerăm, nu se dublează
. Și nu sunt chiar atât de mulți turiști zilnic. Asta era o dată, acum câtiva ani, și festivalurile nu mai sunt ceea ce au fost în trecut.
În acest an se va ține doar festivalul medieval nu și cel ProEtnic din vina lipsei de fonduri, din păcate.
Dacă aveți de gând să veniți, lăsați-mi un comentariu pe blog, trimiteți un mail ori dati un semn de viață, sunt blogger Sighișorean și cu cea mai mare plăcere v-aș face un tur al cetății ba chiar al Sighișoarei sau am putea bea o bere/suc, ne cunoaștem mai bine și rămânem prieteni și pe Facebook
.
Răspunde-i
Super ! Te anunt cand mai trec pe acolo si poate facem acest tur.
Eu cred ca voi veni de festivalul medieval . 
Răspunde-i
Intradevar un oras de poveste! Va indic o prezentare reusita a festivalului medieval 2009. (nu vad o hartie sau un muc de tigara macar in turul virtual, desi tin minte ca era plin
Vad ca s-a incercat sa se exprime doar partea frumoasa a festivalului. Sunt placut surprinsa! http://www.sighisoara360.ro
Răspunde-i
@Iza, foarte frumoasa panorama, multumesc!
voi veni si eu anul acesta la festivalul medieval cred ! 
Răspunde-i