Sep
23

Ecomaraton – 2009 – Ziua mondială fără maşini

22 septembrie, ziua verde, o zi în care dioxidul de carbon nu mai e nociv, o zi în care sportul e principala activitate. Astfel de evenimente s-au petrecut astăzi, oferind locuitorior tuturor oraşelor din lume posibilitatea de a scăpa, pentru câteva ore, de ceea ce până acum se numeau emisii nocive.

În oraşul Odorheiu-Secuiesc, din centrul ţării, a avut loc un maraton dedicat acestei sărbători mondiale, numit ” EcoMaraton 2009 “. Evenimentul a început cu întâlnirea tuturor cicliştilor atât amatori cât şi profesionişti din întreg oraşul, fiind adunaţi peste 500 de membrii, un număr impresionant pentru un oraş atât de mic.

Maratonul a avut ca scop eliberarea întregului oraş de poluarea zilnică, şi de miile de maşini ce îşi aveau rolul zilnic, astăzi bicicletele luând locul automobilelor. Evenimentul s-a sfârşit cu reuniunea tuturor cicliştilor în centrul oraşului, pentru mici şedinţe foto şi interviuri.

Cu ocazia “Zilei mondiale fără maşini” m-am decis să iau un interviu câtorva dintre cicliştii prezenţi dar şi din alte zone, despre aceste campanii şi ceea ce înseamnă ele.

Întrebările au fost :

  • Ce credeti despre noua metoda de promovare a ciclismului si a ecologiei prin aceste maratonuri ?
  • Apar din ce in ce mai multe organizatii pentru acest lucru. Credeti ca scopul lor este unul politic ?
  • Care credeti ca ar trebui sa fie rezultatul acestor maratonuri ? Doar o simpla plimbare pe moment, sau si o aprofundare a ciclismului ?

Au răspuns :

Cosmin (amator) , Odorheiu-Secuiesc :

Fiind într-un oraş mic, se organizează rar concursuri sau maratonuri pentru ciclişti, elită sau amatori, totul e un inceput şi sper sa nu înţelegem doar noi , tinerii ci şi adultii, şi să punem în aplicare mesajul organizatorilor. Scopul lor nu este unul politic, ele sunt organizate atât de grupuri non-guvernamentale, cat şi de federaţia română de ciclism prin intermediul primariilor… totul având ca scop trezirea “mersului pe doua roţi”. Pentru început rezultatul e satisfacator, atât din punct de vedere al participanţilor, al privitorilor şi al organizării.

Andrei Verdeanu (semi-profesionist) , Piatra Neamţ :

Este o metoda foarte buna, avand in vedere ca a reusit sa atraga destul de multi participanti si sa faca pe alti indivizi sa fie interesati de subiect. Este bine ca aceste initiative se dezvolta, sa speram ca in timp vor deveni si mai populare si ca un procent cat mai mare din populatie va deveni antrenat in miscare. Nu tind sa cred ca ar avea in spate un scop politic sau comercial, sper ca cei care organieaza, am incredere ca sunt persoane care pun accentul pe scopul comunicarii mesajului lor si o fac in mod cat mai altruist. Despre o aprofundare a ciclismului nu se poate vorbi in stadii asa de incipiente, poate cu timpul, dar pana atunci scopurile cele mai evidente ale acestor miscari ar fi popularizarea bicicletei – atat ca mijloc de transport cat si relaxare, starnirea interesului populatiei in problemele de mediu si, de ce nu, poate chiar evidentierea unor tinere talente (tinere si nu numai) care s-ar putea afirma in ciclism, la nivel de amatori sau chiar de profesionisti.

Te-ar mai putea interesa şi:

12 comentariu to “Ecomaraton – 2009 – Ziua mondială fără maşini”

  • PricopCătălin Septembrie 23, 2009 at 10:05

    wow ce de lume ………. sau ce de biciclete laughing

    Răspunde-i

    A.Dragos spune :

    La noi au fost destui de putini ! In alte zone/tari veneau cu zecile de mii…
    Desi la numarul de locuitori al orasului (35k) e foarte bine !

    Răspunde-i

  • Roxy Septembrie 23, 2009 at 17:00

    cati au venit/?wowhappy
    .-= Roxy a postat pe blog ..Take Your Shirt Off – T-Pain =-.

    Răspunde-i

  • bob soul Septembrie 23, 2009 at 18:04

    sunt binevenite astfel de evenimente

    Răspunde-i

  • fLn Septembrie 23, 2009 at 21:47

    De luni incep proiectele pe care le-am gandit o vara big grin
    .-= fLn a postat pe blog ..Cel mai tare ” Flash mob” =-.

    Răspunde-i

    A.Dragos spune :

    La ce proiecte te referi ?

    Răspunde-i

  • Claudiu Septembrie 23, 2009 at 22:24

    Super tare
    .-= Claudiu a postat pe blog ..Logo-SleepyHead =-.

    Răspunde-i

  • skykery Septembrie 23, 2009 at 22:41

    Dupa cum arata pozele, a fost super, cred ca soferii ar trebui sa fie fericiti cand vad biciclisti, deoarece nu mai e aglomeratie, iar numarul masinilor scade…
    Daca am merge toti pe bicicleta…
    .-= skykery a postat pe blog ..Ai nevoie de iod! =-.

    Răspunde-i

    A.Dragos spune :

    Daca…dar pentru asta trebuie vointa si o oarecare incercare de a iesi din banal.

    Răspunde-i

  • Bogdan Octombrie 1, 2009 at 17:53

    Din pacate si la noi in Craiova au fost decat cativa copii … adusi si ei de pe la scoli …
    Eu nu am ce posta de la evenimentul asta … am ajuns mai tarziu … dar nici nu am avut mare lucru
    .-= Bogdan a postat pe blog ..Fotografia zilei =-.

    Răspunde-i

Trackback-uri

Adaugă comentariu

Urmăreşte-mă pe Twitter! Urmăreşte-mă pe Twitter!
pentru a afla despre ce şi unde mai scriu

Mă mai puteţi găsi şi pe…

EBook fotografic

EBook fotografic O serie de 15 ghiduri fotografice ideale pentru un început în domeniu. În acest ebook veţi putea găsi ghiduri fotografice cu privire la alegerea aparatului, detalii tehnice, tehnici de fotografiere, etc.
Susţine şi tu !

A.Dragos – FanPage

Ghiduri fotografice

Articole recente

Comentarii recente

Citesc

Fotografie

Blogroll

Drepturi de autor

Conform legii nr. 8 din 26.03.1996 - "Autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide daca, in ce mod si când va fi utilizata opera sa, inclusiv de a consimti la utilizarea operei de catre altii. Dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau stiintifice se naste din momentul crearii operei, oricare ar fi modul sau forma concreta de exprimare. Titularii dreptului de autor si ai drepturilor conexe isi pot exercita drepturile recunoscute prin prezenta lege in mod personal sau, la cererea lor, prin organismele de gestiune colectiva."