Urmărind natura : Vulpea

A.Dragos    Fotoreportaj, Urmărind natura    

Vulpea este un mamifer carnivor ce face parte din familia Canide, alături de lup, câine, şacal, enot, denumirea ştiinţifică fiind Vulpes Vulpes Crucigera. De obicei vulpea este prezentă în conştiiţa oamenilor ca un mamifer roşcat, însă cloritul blănii sale este foarte variat, cuprinzând noanţe de la roşcat aprins până la galben-cenuşiu. Astfel, în funcţie de culoarea blănii şi de felul acesteia se discută despre trei tipuri de vulpi :

● vulpea de mesteacăn (având pieptul, partea ventrală şi vârful colzii albe, şi în restul corpului galben)
● vulpea cu cruce (prezintă o dungă neagră pe spate fiind încrucişată cu cea de pe membrele anterioare)
● vulpea cărbunărească (pieptul, gâtul, abdomenul şi vârful cozii sunt cenuşii spre negru, iar picioarele negre)

Vulpea este un mamifer mai mic decât câinele obişnuit, având între 7 şi 10 kilograme, rar fiind atinse valori mai mari. Corpul are sub 1 metru lungime, iar coada 30-40 centimetri fiind foarte stufoasă. Corpul vulpii nu este unul foarte mare, fiind asemănător cu cel al câinelui, îeşind în evidenţă în special datorită cozii albe şi stufoase existente la aproape toate speciile de vulpi.

Hrana vulpii este alcătuită din mamifere mici precum şoareci de câmp, popândăi, veveriţe, iepuri etc., detectând prada chiar şi fără să o vadă (după miros sau sunet), având un mod de prindere a acesteia asemănător pisicilor, sărind asupra victimei cu labele din faţă. Majoritatea vulpilor ucid deseori mai mult decât pot mânca la o masă, îngropând surplusul într-un loc cu provizii, care este deseori apropriat de vizuină.

Perioada de naştere a puilor este între lunile martie şi mai, venind pe lume cât cinci suflete, existând însă şi cazuri extreme în care se năşteau 1-2 datorită organismului slab dezvoltat al mamei. Puii de vulpe sunt orbi la naştere, vederea lor luând viaţă abia dupa a doua săptămână de trai. Părinţii sunt foarte grijulii cu puii, fiind capabili să-i apare în faţa tuturor duşmanilor, tatăl fiind singurul care pleacă la vânătoare pentru a asigura hrana întregii familii.

Considerate în trecut precum “devoratoare de găini” vulpile au fost vânate cu cruzime ani la rând, situaţia schimbându-se drastic de la an la an, în special datorită faptului că vulpea putea răspândi chiar şi turbarea, dar şi alte boli grave. Aceste boli pot fi transmise omului prin muşcături, de aici venind frica şi pentru restul animalelor din această familie, precum lupul, câinele şi şacalul.

Vagi amintiri ale iernii…

A.Dragos    Orfane, Peisaje    

Gândindu-te la câteva simple amintiri ale iernii ce e pe cale de a trece, un sentiment puternic de nostalgie te acaparează, transformându-te brusc într-un spirit visător care are a trăi până în ultimul moment cu gândul la ceea ce a fost, la ceea e va fi.

Aceste vagi amintiri ale iernii au a tre induce într-o lume în care totul este conturat de speranţe şi dorinţe, într-o lume în care visele devin realitate trasnpunându-te în situaţia unei supraaprecieri de nedescris, devenind chiar tu fiinţa de care te fereai. Pentru a scăpa de aceste gânduri, de această stare, important este să observi situaţia într-un mod subiectiv, să te pui în cazuri greu de imagaginat, putând astfel a ieşi de sub dominaţia acestei lumi, acestui univers atât de plăcut, însă atât de ireal…

Urmărind natura : Lupul

A.Dragos    Fotoreportaj, Urmărind natura    

Lupul (Canis lupus) este unul dintre cele mai renumite mamifere, făcând parte din familia Canidae alături de vulpe, câine, şacal şi enot. Acesta, deşi nu este unul dintre cele mai mare sau puternice carnivore din europa, şi-a câştigat renumele de-a lungul timpului datorită agresivităţii acestuia şi legendelor existente. Una dintre cele mai renumite fiind legenda lupoaicei ce i-a hrănit pe Romulus şi Remus, dând astfel o conotaţie importantă acestui mamifer în cultura romană.

Lupul este un animal robust şi suplu, lung de aproximativ 1,5 metri, adăugându-se şi coada de până la 80 centimetri, având o greutate variabilă între 40 şi 70 kilograme, oferindu-i putere destulă pentru a se adapta la aproape orice mediu din întreaga lume. Blana lupului este de o culoare brun cenuşie cu variaţii multiple, compunându-se din două rânduri de peri, unul foarte dens şi lânos, iar altul mai lung şi spicuit cu vârful negru. Datorită faptului că năpârleşte toamna, acesta se poate prezenta în două culori ale blănii total diferite datorită adaptării la noul anotimp, iarna fiind de culoare deschisă şi groasă, iar vara de culoare închisă şi subţire.

Alimentaţia lupului este una specifică pentru un carnivor, deşi la nevoie poate fi şi omnivor, putând supravieţui doar cu fructe şi alte vegetale, sau chiar şi cu scoarţa copacilor în cazuri extreme. Lupul se comportă atât ca vânător cât şi ca necrofag, reprezentând un real ajutor pentru păstrarea echilibrului natural şi a ritmului lanţului trofic. În locurile în care lupii au fost exterminaţi dezechilibrul termic a avut un mare efect, având un efect larg asupra mai multor specii care trăiau în zona respectivă.

Împerecherea lupilor are loc în lunile februarie-martie, perioada de gestaţie fiind de circa 63 de zile, puii ieşiţi fiind orbi aproximativ 2 săptămâni. Aceştia sunt hrăniţi timp de 6 saptămâni de către mamă, după care sunt îţărcaţi cu uşurinţă, hrana fiind procurată cu ajutorul întregii haite.

Performanţele lupilor sunt impresionante; în căutarea hranei aceştia pot parcurge peste 100kilometrii într-o noapte, alergând în situaţii-limită chiar şi cu 60km/h, fiind unul dintre cele mai rapide mamifere. Şi simţurile lor sunt extraordinare, mirosul, văzul, auzul toate sunt foarte dezvoltate, putând vâna chiar şi în cele mai neplăcute condiţii existente în mediul în care trăiesc. Lupii au nevoie în general de un teritoriu foarte extins, existând astfel deseori bătăi agresive între haite, pentru deţinerea unei anumite zone. (teritoriul necesar ajunge până la 3000 hectare)

Campionatul naţional de ping pong: Juniori

A.Dragos    Fotoreportaj, Sport    

Continuând seria evenimentelor sportive din cadrul campionatului naţional de tenis de masă, a avut loc etapa locală pentru juniori, performanţele atinse de acestea fiind la un nivel destul de ridicat. Această etapă a campionatului a fost organizată ce clubul sportiv “Fit-Feel”, oferind astfel şi premiile pentru câştigători, fiind alcătuite din diverse abonamente în cadrul clubului.

Specific concursurilor de tenis de masă, desfăşurarea a fost una cât se poate de normală, neexistând niciun fel de neînţelegere, participanţii dând dovadă de fair-play pe întreaga durată a meciurilor. Pentru a se stabili câştigătorul fiecărei grupe, era necesară jucarea a cel puţin 3 meciuri. Astfel, un set între doi jucători varia între 3 şi 5 meciuri, câştigător fiind desemnat cel ce ajungea primul la 3 puncte câştigate.

Ghid de fotografiere : Fotoreportajele (II)

A.Dragos    Ghid fotografic    

Fotoreportajele realizate la diverse evenimente precum diferite spectacole şi piese de teatru reprezintă o a doua parte a acestui gen de fotografie, prima parte fiind cea a reportajelor artistice. Scopul ambelor părţi este acelaşi, însă modul de realizare este unul total diferit, în centrul atenţiei fiind mai multe subiecte, şi nu doar unul singur precum la reportajele artistice. Diferenţa între cele două tipuri este legătura directă a fotoreportajelor cu presa,subiectivitatea fiind transformată într-o obiectivitate tipic jurnalistică. Mai jos voi enumera principalele aspecte în realizarea unui astfel de fotoreportaj, ca exemplu fiind luate două serii de fotografii realizate de mine de la un spectacol de muzică şi de la o piesă de teatru.

● Cum combin detaliile tehnice cât mai bine ?
● La ce trebuie să fiu atent în momentul fotografierii ?
● Ce trebuie să evidenţiez, cum transmit mesajul ?
● Post-procesarea fotografiilor
● Mici sfaturi ce vă pot îmbunătăţii rezulatele

Detaliile tehnice reprezintă principalul element în realizarea unui astfel de fotoreportaj deoarece pot schimba modul de percepţie a tuturor fotografiilor. Primul detaliu, expunerea, este cel mai important, greşirea acesteia putând a vă transforma fotografiile în simple poze, snapshoot-uri. În cazul în care fotografiaţi la un spectacol şi lumina este destul de slaba, puteţi profita de acest lucru jucându-vă puţin cu expunerea; primul pas este să verificaţi timpul de expunere necesar în zona centrală, unde va fi subiectul; în momentul în care aţi realizat acest lucru şi faceţi fotografia veţi observa faptul că subiectul va fi expus bine, însă fundalul va fi complet negru, lucru care e îmbucurător, obţinând fotografii foarte bune.

(f/5.6, 1/100sec, iso 400)

Pentru a obţine rezultate şi mai interesante, în cazul în care aveţi acces în aşa fel încât în spatele subiectului să fie o sursă de lumină puternică, puteţi încerca un contre-jour ( fotografie împotriva luminii ), rezultatul fiind foarte plăcut. Pentru a realiza acest lucru este important să închideţi diafragma în aşa fel încât lumina care pătrunde în aparat să nu fie foarte puternică, şi să scădeţi timpul de expunere, pentru a nu obţine o fotografie supraexpusă. Aceste mici trucuri cu privire la diafragmă şi expunere vă pot oferi rezultate interesante, dar şi originale în acelaşi timp.

(f/16, 1/125sec, iso 800)

În cazul în care persoanele de pe scenă realizează mişcări bruşte, rapide, un timp de expunere cât mai scurt este absolut necesar. Pentru a nu subexpune foarte mult fotografiile, puteţi mări sensitivitatea ISO şi deschide diafragma cât mai mult. Astfel, zgomotul se va accentua (se poate elimina în post-procesare) însă fotografia va fi una mult mai bună.

Dacă dispuneţi de un blitz-extern, sau chiar şi cel de pe aparat, îl puteţi folosi cu uşurinţă, însă condiţia este simplă, şi neîndelinirea ei va da naştere unui proces de cauză-efect care vă va oferi nişte rezultate nesatisfăcătoare. Condiţia în folosirea blitzului presupune utilizarea unui material pentru a realiza o difuzie a luminii blizului pentru a nu fi directă pe subiectul fotografiat. Această difuzie sau reflectare a luminii blitzului este absolut indispensabilă în realizarea acestui tip de fotoreportaj.

(blitz extern + bounce vertical + putere redusă)

Odată ce aţi stabilit toate detaliile tehnice, un singur lucru vă desparte de realizarea unei fotografii reuşite. Acest lucru depinde foarte mult de punctul dvs. de staţie dar şi de accesoriile exitente la aparatul folosit (obiective/lumini/etc.). În cazul în care sunteţi destul de aproape de scenă şi aveţi un punct de staţie destul de jos, se recomandă evitarea obiectivelor wide datorită distorsiunilor creeate (exemplu), cu toate că probabil nu veţi reuşi a surprinde întreg subiectul în cadru, însă măcar veţi evita nişte persoane “metamorfozate”.

În cazul în care sunteţi la o distanţă destul de mare de scenă, tot un teleobiectiv este recomandat, pentru aproprierea subiectului. Aici însă trebuie să aveţi grijă că veţi pierde foarte mult din contrastul culorilor, avantajul fiind separarea mult mai bună a subiectului de fundal. Pentru a evita acest contrast scăzut se recomandă supraexpunerea tuturor fotografiilor, culorile devenind astfel mult mai vii, mult mai plăcute. Dacă dispuneţi de stabilizator la aparat/obiectiv se indică folosirea acestuia continuu pentru evitarea fotografiilor mişcate, şi a rezultatelor neplăcute. (ATENŢIE ! Stabilizatorul vă poate ajuta să realizaţi fotografii clare chiar şi la timpi de expunere foarte mari)

Transmiterea mesajului este unul dintre cele mai uşoare părţi în realizarea unei astfel de fotografii, depinzând în totalitate de restul paşilor realizaţi înainte. Importantă în transmiterea mesajului este încadrarea subiectului în fotografie, evidenţiind astfel principalele aspecte ale întregului eveniment sau a momentului fotografiat. La spectacole de dans, concerte, în cazul în care şi scena va fi destul de evidentă în fotografie se recomandă o încadrare orizontală (landscape) pentru a suprinde şi diferite efecte speciale precum jocurile de lumini şi fumul.

Lucruri ce trebuiesc evidenţiate în astfel de fotoreportaje includ deseori doar subiectul, însă nu e tot timpul aşa. Pe lângă subiect e recomandat ca în cadru să se afle şi diferite obiecte care să prezinte o poveste, să evidenţieze contextul “acţiunii”, nu numai “acţiunea”. Acest lucru se întâlneşte deseori la scenetele de teatru unde obiectele adiţionale sunt indispensabile în majoritatea cadrelor, deoarece vor constitui subiectul întregii scene care se petrece în momentul respectiv.

(scaunul şi vaza din cadru contribuie la redarea acelei atmosfere)

Post-procesarea este una dintre cele mai importante etape în realizarea unei fotografii foarte bune. În cazul fotoreportajelor la diverse evenimente sau spectacole, post-procesarea se va axa pe eliminarea zgomotului, reglarea tonalităţii culorilor şi a expunerii, dar şi pe eliminarea unor elemente nelăcute din cadru. Eliminarea zgomotului din cadru trebuie să vă atragă atenţia cel mai mult dintre toate, deoarece vă poate transforma fotografia într-una cu un aspect vechi, cu foarte mulţi “puricei”. În cazul în care fotografiaţi .RAW, eliminarea zgomotului se poate face chiar din Adobe Photoshop ( deschidere cadru .raw – detalii - zgomot luminanţă / zgomot crominanţă ) fotografia devenind un pic mai fină, însă mult mai curată din punct de vedere al zgomotului. În cazul în care nu fotografiaţi .raw, ci .jpg, Noise Ninja este cel mai recomandat software pentru eliminarea micilor “puricei”.

Următorul pas, reglarea tonalităţii şi expunerii sunt la alegerea dvs., fiind decise în funcţie de subiectivitatea fiecărui fotograf. Este important să porniţi de la o expunere cât mai corectă şi un balans alb cât mai corect, pentru ca rezultatele finale să se aproprie cât mai mult de realitate, să o reflecte veridic. Modificarea întregii tonalităţi este acceptată doar în cazul în care nu se exagerează datorită faptului că fotografia va deveni ori una foarte pixelată, ori un curcubeu în care nu veţi reuşi a distinge mare lucru. (în cazul în care doriţi să modificaţi tonalitatea fotografiei, ghidul de post-procesare vă sta la dispoziţie, putând a învăţa mult mai uşor aceste etape ale prelucrării fotografiilor)

● Urmăriţi cu atenţie schimbările luminii pentru a putea compensa expunerea;
● Fiţi atenţi la culori, în cazul în care nu le puteţi schimba, fotografiile nu vor avea un aspect plăcut;
● Realizaţi balansul alb în funcţie de lumina din momentul fotografierii pentru a evita problema expusă anterior;
● Combinaţi expunerea şi sensitivitatea ISO în aşa fel încât să obţineţi fotografii clare, nemişcate;
● Încercaţi să urmăriţi schimbările din decor, vă pot influenţa foarte uşor (în bine/rău) cadrele;
● Insistă pe surprinderea unor momente spectaculoase, feedback-ul primit va fi unul uriaş;
● Foloseşte blitzul doar în cazul în care este permis, şi doar cu un mijloc de difuzie ataşat !

Urmărind natura : Cerbi şi căprioare

A.Dragos    Fotoreportaj, Urmărind natura    

Cerbul

Cerbul este un animal mamifer care provine din categoria rumegătoarelor (paricopitate), familie ce curpinde circa 45 de specii răspândite pe o suprafaţă largă, cei mai importanţi reprezentanţi fiind renul, elanul şi căprioara. Cerbul prezintă celebrele coarne ramificate care pot atinge dimensiuni foarte mari, semnificând chiar şi numeroasele bătăi purtate cu alte animale, dar şi rangul în grupul în care trăieşte.

Cerbul, mamifer ierbivor, poate ajunge deseori la dimensiuni foarte mari, greutatea sa ajungând până la 320 kilograme, având o înălţime de peste 1,8 metrii (împreună cu ale lor coarne ramificate). În fiecare an, la începutul primăverii masculii îşi pierd coarnele, fenomenul întinzând-se în funcţie de vârsta fiecărui cerb chiar şi până la începutul verii. Acesta poate trăi în până la 20 de ani în libertate, şi 12-14 în captivitate, variaţia aceasta de vârstă depinzând în totalitate de condiţiile de trai şi habitatul în care se află.

Cerbii au mirosul foarte dezvoltat, auzul bun, reuşind a se adapta în majoritatea mediilor în care trăiesc, fiind unele dintre cele mai populare mamifere ierbivore din întreaga lume. Acesta se regăseşte des în zonele de câmpie, în păduri (în special în diferite luminişuri) dar şi în munţi unde reuşesc a ajunge la înălţimi destul de mari. Hrana acestora se comune din lujeri, muguri, scoarţa copacilor, frunze verzi, ierburi uscate, dar şi plante cultivate de om, ajungând deseori a coborî până în curţile localnicilor din lipsa hranei.

Căprioara

Căprioara este cea mai mică specie de capre sălbatice din Europa fiind răspândită pe o zonă destul de extinsă adaptându-se la orice mediu, preferând însă zonele cu multă vegetaţie sau cele împădurite ( în România se poate întâlni în zonele subcarpatice, numărul lor fiind unul foarte mare ). Căprioarele nu sunt foarte pretenţioase în privinţa hranei, preferând vegetalele bogate în apă datorită expunerii îndelungate la radiaţiile solare pe parcursul zilei.

Aceste mamifere sunt renumite pentru coloritul blănii lor, însă şi pentru calităţile acesteia. În funcţie de anotimp, blana se schimbă asigurând căprioarei o protecţie mult mai mare; iarna blana este mai groasă şi mai deasă păstrând temperatura interioară mult mai ridicată, pe când avra este mult mai subţire si rară, permiţând temperaturii calde să se elibereze din corp.

Capul căprioarei este unul mic, fiind de aceeaşi culoare precum restul corpului, prezentând adesea pete de culoare albă, remarcându-se uşor în majoritatea locurilor. Căprioarele pot ajunge la o lungime a corpului de peste 150 centimetrii, greutatea variind între 18 şi 29 de kilograme, în funcţie de zona în care trăieşte.

Perioada de împerechere a căprioarelor este în toiul verii, perioada de gestaţie durând 300 de zile, născând maxim doi pui. Aceştia cresc rapid şi sunt înţărcaţi la 2-3 luni, rămânând cu mama lor până la naşterea următoarei generaţii, circa un an. Speranţa medie de viaţă este între 8 şi 16 ani, variaţia datorându-se habitatului în care se află mamiferele.